Alexandru Smochină

10.12.1919

Alexandru Smochină

...A venit iarna. Luptele, schimbările continuau. Frig, ger, tifos. În toamnă s-a îmbolnăvit de tifos tata, iar în iarnă mama. Venise Crăciunul şi mama, nerestabilită bine, a pregătit mâncărurile necesare serbării. Nu avea niciun ajutor. Nu se mai puteau ţine femei de serviciu, căci însemna boierie, duşman al revoluţionarilor. Vara ea cu tata lucraseră la câmp, căci nu ajuta nimeni, bărbaţii fiind prinşi în revoluţie, iar femeile în gospodăriile lor. În afară de aceasta mai era şi ura cultivată şi propaganda cultivată împotriva boierilor, intelectualilor, consideraţi tot boieri şi oameni ai ţarismului sau teoreticieni ai bolşevismului. Era rău să fii ofiţer al armatei ţariste, rău să fii simplu soldat, considerat revoluţionar. Se omorau frate cu frate. Crăciun, zi de sărbătoare creştină, de împăcare între oameni. În Ajunul Crăciunului a venit la noi, alarmată, soţia doctorului, şeful spitalului, şi a spus tatei şi mamei că bolşevicii au intrat în oraş şi-l caută pe Nichita Smochină – să-l împuşte. I-a sfătuit să părăsească imediat locuinţa, să fugă şi să se ascundă undeva. Să fugă, dar copiii? Copiii? Nu pot fugi şi ei. Să-i lase la părinţii tatălui, care locuiau peste drum? Iarnă, frig, viforniţă. Tata a chemat în fugă pe bunica, mama lui, bunicul era paralizat, şi i-a spus că el cu mama fug în România. Copiii îi lasă la ea. Bolşevicii, care au ocupat oraşul, nu vor putea rezista mult timp, poate numai câteva zile, după care ei vor veni înapoi la copii. Îi vor lua cu ei în România, până se vor linişti lucrurile. Eu cu sora am început să plângem şi să strigăm că nu vrem să rămânem. Îi rugam să ne ia şi pe noi. Dar unde!? Afară viforul stăpânea. Unde să meargă cu noi în furtună şi ninsoare? Amândoi ne-am prins de fusta mamei. - Mama vine înapoi. Iese un pic din casă şi vine. - Mergem şi noi! Şi ies amândoi, iar bunica închide uşa în urma lor, spunându-ne că părinţii vor reveni repede. Să nu plângem. Cum să nu plângi? Am plâns zile şi nopţi, până când ne-am obişnuit să fim fără părinţi. În aceeaşi zi ne-am mutat la bunici. Crăciunul a fost dureros. Colindători la fereastră, iar eu cu sora Claudia îi ascultam, apoi începeam să plângem şi să spunem că vrem acasă, la mama şi la tata. Despre părinţi nicio veste. Or fi trecut în România? I-or fi prins şi împuşcat bolşevicii? Nimic, absolut nimic. Bunicii se frământau, noi plângeam după mama şi după tata. Am ajuns orfani. Bolşevicii au ajuns stăpâni pe întreaga Rusie, Ucraina, Belorusia, ţările din Caucaz. Şef al statului era Lenin. „Troika” îşi făcea mai departe meseria, împuşcând pe oricine era considerat „duşman al poporului”, denumire care îngozea. Duşman al poporului era oricine nu se supune ordinelor noii stăpâniri, oricine era calificat drept burghez. Duşmani ai poporului erau intelectualii care n-au participat la revoluţie în rândurile bolşevice. Duşmani ai poporului erau toţi cei care aveau o avere mai consistentă. Duşmani ai poporului erau toţi cei care scoteau o vorbă nepotrivită despre bolşevism. Duşmani ai poporului erau cei care se împotriveau jafului bolşevic. Duşmani ai poporului erau toţi cei care nu îi ajutau pe bolşevici. Poporul era Partidul Comunist bolşevic. Nu se putea scoate o vorbă despre abuzurile bolşevicilor, căci erai imediat declarat duşman al poporului. În numele poporului se persecuta poporul...