Emil Isac

01.12.1918

Emil Isacparticipant la Unirea de la Alba Iulia

Trenul pus la dispoziția noastră în silă, de către guvernul maghiar, a pornit după masă târziu. Distanța între Cluj și Alba Iulia este relativ mică, și nouă totuși ne-a trebuit aproape o jumătate de zi, să ajungem la Alba Iulia. Dar ca să ajungem la Alba Iulia, am așteptat ce-i adevărat, o mie de ani…

Și deodată, în vagoane, se răspândi vestea fulgerătoare, că trenul nostru a fost atacat de husarii unguri. Un român moț, care purta steagul, a fost ucis de un glonte, iar alții răniți. Soldați români, aflatori în tren, au coborât, și s-ar fi început o luptă nouă sângeroasă.

“Vreți să fiți liberi?” Vocea teologică a lui Maniu își avea răspunsul în orga miilor de țărani: “Vrem libertate”. Și niciodată nu voiu uita figura lui Miron Cristea, mâna pusă la jurământ, cu poala de mătasă căptușită cu violet. După actul istoric, în care s-a unit iubirea neascunsă a unei țări libere, cu dragostea ahtiată a unei fecioare spoliată de către siluitorii ei – a trebuit să urmeze, deslănțuirea plânsului reținut de-atâtea zile, și să plângă bătrân și tânăr, femeie și bărbat. Plângea ca un copil bătrânul Cicio-Pop, cum plângeam și eu, și ai plâns și tu, român, care ai fost acolo, și care vei veni la Alba Iulia ca să îți aduci aminte de 1 Decembrie 1918, care pentru noi românii este mai mult ca oricare altă zi a istoriei umane.