Ecaterina Teodoroiu

Personalitatile din marele razboi

După izbucnirea Primului Război Mondial, Ecaterina s-a transferat la Târgu Jiu, la cohorta „Domnul Tudor”. După intrarea României în război, a activat ca asistentă medicală pe front, urmând Regimentul 18, în care lupta fratele ei, Nicolae, chiar în zonele natale din Gorj. După moartea lui Nicolae, căzut pe front, din dorința de a-și răzbuna familia distrusă, Ecaterina a hotărât să lupte activ și a cerut permisiunea comandantului Diviziei 2 să fie transferată într-o unitate de combatanți.

În 10 octombrie 1916 a avut loc prima bătălie de la Jiu. Armata I Română, comandată de generalul Ion Dragalina, a respins o puternică ofensivă inamică, iar soldatul Ecaterina Teodoroiu a fost în primele linii. A fost luată prizonieră, dusă fiind la Cărbunești. De acolo, a evadat folosind un revolver ascuns pentru a-l împușca pe soldatul ce îi păzea pe ea și pe comandantul plutonului ei, fiind rănită ușor la picior în timp ce fugea.

A revenit pe front în vara lui 1917. La 20 august, Regimentul 43/59 Infanterie din care făcea parte ocupa pozițiile în tranșeele de pe Dealul Secului în zona localității Muncelu. În seara zilei de 22 august, în cursul unui atac declanșat de Regimentul 40 Rezervă german și respins de trupele române, Ecaterina Teodoroiu cade eroic, împușcată în cap (conform unei versiuni) sau în piept (conform altei versiuni), în fruntea plutonului pe care îl comanda ca sublocotenent.

Vezi aici certificatul de naștere.

Ecaterina Teodoroiu